plec

crapă lumina printre ultimii nori încleştaţi în furia lor de apă. e dulce-amărui cum plouă cu soare.

dincolo de deal, aud deja vuietul trenului în care am să-mi urc bagajele şi năzuinţele.

am nevoie de apusuri roşii şi apă sărată, să-mi înmoi toate temerile. de vânt şi linişte să-mi culeg un mănunchi de visuri noi.

plec. cuvântul ăsta n-a sunat niciodată mai bine.