ultima zi de vară

ultima zi de vară despletit-o-am din coama arşiţei şi ascuns-o-am după ureche. (cântă)

s-a alintat pe rând, albastră, verde, violetă şi zglobie ca o adolescentă naivă, aşteptând să se îndrăgostească de primul prinţ ce i-o ieşi în cale. doar ştii bine, femeile nu-s naive! (nici vara…)

ciorchinele-i de mătase dulce gustatu-i-l-am fără să vrea, de pe buzele ude. pălmuitu-m-a zgomotos, dar cu ochii scânteind de poftă. (fiinţe vulnerabile)

libidoul creşte, toată tensiunea sexuală acumulată în vremea caniculei stă să muşte din vulve şi coapse, să sugă lobii urechii stângi şi falusuri nerăbdătoare, printre roadele câmpului şi ale fanteziilor coapte. (penetrează-mi fiinţa flămândă, şopteşte cineva)

hai să fugim în lume! ne adunăm două-trei boarfe şi o sticlă cu apă. punem şi nişte pere zemoase, scoica în care se aude marea şi un caiet de schiţe, să ne desenăm în fiecare zi, să vedem cum ne schimbăm. (aşteaptă-mă)

 

ce trebuie-ţi mai mult pentru o vară?

regăsire

azi am băut ultima gură de verde din fântâna verii tale. avea un gust sălciu, părăginit, dar am băut cu poftă, însetat de puţină dogoare, puţin din fierbinţeala ta colosală.

(probabil eşti pe drum. grăbeşte-te!)

din viitorul meu am rupt trei coaste. le şlefuiesc în fiecare seară, până vii, în timp ce-mi cânt despre dragoste. trei coaste pe care vreau să ţi le dăruiesc, să-ţi construieşti adăpost sub ele.

(te mai aştept o toamnă, apoi plec.)

n-am mai prins de data asta stele pe boltă, nici semne cu drumul spre mine n-am lăsat. ai să mă poţi găsi şi fără ajutorul lor. şi nu-ntreba de mine. găseşte-mă muţeşte, când te aştepţi mai puţin, dar cum îţi doreşti mai mult.

(am să ţin ochii deschişi în timp ce mă săruţi.)

şi mai apoi, timpul are să întinerească din nou.

din nou.

 

început de drum

de zile întregi sap la abisul ăsta de visuri şi fantezii şi tot nu reuşesc să găsesc întunericul pe care l-am ascuns când am îngropat amintirea temerilor mele.

să mă fi vindecat complet de risipa emoţională?

mi s-a cristalizat libertate în tălpi. mă urnesc din propria-mi plafonare, mă mişc, chiar dacă fiecare pas doare, tot mai puţin faţă de cel precedent, tot mai puţin cu cât mai mult mă îndepărtez de trecut, lăsând prezentul să germineze în simţurile mele .

mi-s gândurile cârja picioarelor blegite de atâta aşteptare. dar inima pompează asiduu oxigen proaspăt vrerii mele, şi, cine-ar îndrăzni să mă oprească?

sunt iar la început de drum.

 

poftă de roşu

ai coborât la mijitul zorilor din visul meu umed şi te-ai aşezat lângă mine, uşor, fără nici o urmă de grijă în ochii pe jumătate închişi. ca prin somn, deşi eram atât de treaz, îţi simţeam căldura gâtului întins spre mine, căldura pântecelui lipit pe jumătate de trupul meu prizonier pe verticală, prizonierul unei neputinţe de dorinţă. îmi doream să fie crudul adevăr cum te-am întins pe un pat de valuri, învelindu-te de briză cu toate emoţiile mele, şi cum am purces să îţi dezmierd pe îndelete fiinţa.

ca prin somn, deşi eram atât de treaz, simţeam cum ţi se zbate între picioare vena femurală, atrăgându-mi degetele şi limba în interiorul tău dilatat. şi cum propria-ţi verticalitate te subjuga pe patul meu de ultraviolete sărate, era atât de plăcut să profit de slăbiciunea ta, să-mi frec papilele gustative şi epiderma deopotrivă de terminaţiile tale nervoase, provocând fiori în cel mai intim adânc al tău.

ca prin somn, deşi eram atât de treaz, te simţeam cântând fericire cu un cântec mut, un cântec al unghiilor, al unghiilor tale înfipte în coapsele mele, un gâfâit, gâfâitul tău strangulat de climax.

ca prin somn, deşi eram atât de treaz, te-am lăsat să-mi ghidezi bazinul în mişcări circulare suave, umeziţi de respiraţia oceanului, muşcând dulce unul din carnea celuilalt în chinurile plăcerii. mai repede, tot mai repede, şi-apoi mai încet ţi-am strâns visul meu în pumn şi ţi l-am dăruit înainte să-ţi încorzi spinarea sub povara eliberării.

deşi eram atât de treaz, am adormit apoi fericit în gândul meu că adorm lângă tine, îndestulat de roşul iubirii tale.

iar acum, atât de treaz, ţes cearceafuri de răsărituri, aşteptându-te…

the good times

fantasme învârtite pe un fir de aţă sărată mă înfăşoară pe fuiorul lor. cerul albastru brăzdat, marea rece-caldă, şi odraslele lor, nisipul fin şi vântul năprasnic m-au primit în rândul lor, m-au adoptat, m-au hrănit şi m-au îmbrăcat cu soare şi m-au învăţat despre mine. şi despre alţii. închis în coconul meu ţesut din fir de briză, mă metamorfozez în mine însumi într-o imensitate a timpului oprit. şi dacă am uitat ceva, sigur poate fi găsit pe plajă, acoperit de scoici şi urmele cailor sălbatici.

plec

crapă lumina printre ultimii nori încleştaţi în furia lor de apă. e dulce-amărui cum plouă cu soare.

dincolo de deal, aud deja vuietul trenului în care am să-mi urc bagajele şi năzuinţele.

am nevoie de apusuri roşii şi apă sărată, să-mi înmoi toate temerile. de vânt şi linişte să-mi culeg un mănunchi de visuri noi.

plec. cuvântul ăsta n-a sunat niciodată mai bine.